Tandem

03.11.2016
7
8 233


            Ciudat sentiment de spaimă. Timpul închis bine între pereți. Nimeni nu-l agită.
Tu stai în colț și-l primești. Nu miști deloc. Uite-l cum stă. Are culoare galbenă. E al tău.

            A plecat pentru trei zile soțul de acasă. Te-a lăsat singură cu speranța. Ai putea să ieși afară, să te întâlnești cu prietenele, să mergi la shoping sau la salon dar nu ai chef să faci nimic acum.
Voiești să rămâi așa, în casă, trei zile și trei nopți, fără ca să faci ceva.

            Stai cu perdelele trase în plină zi, cu lumina aprinsă. Lăsată în voia ta, umplută de o tăcere
gri-albăstruie, casa devine altceva, un fel de muzeu, un sanctuar al singurătății. În casă numai tu și ea, singuratatea care te macină și dorința să-ți fie casa plină de țipete și chicote de copii.
Posibilitatea de a deveni mamă s-a risipit atât de repede încât nici n-ai apucat să te bucuri câtuși de puțin de ea, iar durerea fizică alături de cea sufletească, dată de incapacitatea de a avea copii, au adus cu sine depresia, oboseala, apatia și izolarea.

            Ai endometrioză. O boală ginecologică pe cât de des întâlnită, pe atât de necunoscută.
Ea apare atunci când mucoasa endometrială a uterului se ataşează de alte organe din afara lui.
Credeai că ai cu totul altceva, nu ți-a trecut prin cap că ai avea o asemenea maladie.
Ai fost la diverse clinici, iar medicii, toți ca unul, ți-au spus: „parcă e totul ok”.
Ai lăsat-o baltă, ai zis că „poate nu e chiar atât de grav, durerile astea vin și trec, e ceva normal”.
După o perioadă, la o consultație de rutină, o doctoriță, foarte tânăra şi drăguţă a depistat un chist destul de mare care se afla pe ovarul drept. Ai aflat că te așteaptă o intervenție chirurgicală.
Te-ai panicat, ai cerut păreri pe baza ecografiei şi a raportului medical, dar toată lumea ți-a spus acelaşi lucru: intervenție chirurgicală. Ai mers la aceasta, dar operația a decurs mai mult decât era planificat.
Când ți-ai revenit ai aflat că nu mai poți concepe copii și unica scăpare a ta e mama surogat...

            Singurătatea e acum un cuvânt cu alt conținut. Niciodată nu ai fost mai singură ca acum și niciodată singurătatea nu a fost mai impunătoare și în același timp mai umilitoare, nu a fost atât de contradictorie ca acum. „Se bate miezul zilei” parafrazezi aiurea. Miezul zilei, teribil.
Miezul zilei care te destramă cu o delicatețe perversă. Aștepți să se facă târziu, să sune cineva la ușă, să te cheme afară, să te scape. Se bate miezul zilei... Îți ești profund necunoscut.
Și parcă în tine cineva îndepartat (de parcă tu vizibil n-ar fi decât o strato-strato-sferă) ar vrea să plângă...

            Minunea pe care o aștepți s-a produs. Clinchetu discret al telefonului te-a trezit din rătăcirea în care te aflai. „Alo”, se auzi în receptor, „sunt...” și deodată obiectele din jurul tău încep să prindă formă și conținut. Te readuc la viață, te fac să crezi în predicție, în viitorul tău frumos, în ceea că bumerangul se întoarce iar faptele bune pe care le-ai făcut se întorc înzecit, în faptul că fiecare își are porția lui de fericire.

            „Sunt Nikola, am vorbit cu dumneavoastră săptămâna trecută referitor la...” și atunci întreaga-ți istorie a vieții se perindă în fața ochilor. Cum mama te pune în pătucul tău roz și-ți cânta înainte de somn; cum ai fost la magazin după pâine pentru prima dată când aveai 3 ani și a trebuit să te urci pe scaun ca să ajungi până la tejghea, iar vânzătoarea uimită te-a întrebat mai întâi „cum te numești drăguță și câți anișori ai tu?”. Ai luat de la magazin atunci doar o pâine, însă atât de mare era pentru tine încât o duceai în spate ca pe un sac schimbând la fiecare doi pași mâna. Mama a ieșit să te întâmpine, se speriase rău că te-ai rătăcit. Îți amintești cum tata în spital ți-a adus ciocolata cerută, „să fie mare cât... mine”, o măsurai în fiecare seară și o puneai sub pernă, așa timp de o săptămână, după care mama te-a convins să o consumi, iar tu i-ai dat-o ei, nu mâncai ciocolată. Îți revine în memorie glasul mamei care la ziua ta de naștere te felicită și-ți dă în dar o păpușă care cântă, de atunci ea îți deveni cea mai bună și nedespărțită prietenă...

            Zâmbești, îți curg lacrimi, ești tu cea mică și adevărată. Parcă toate astea au fost mai ieri și totuși, atât de mult timp a trecut de atunci, atât de multe s-au petrecut cu tine, atât de mult ai avut de suferit încât nu ai mai crezut că amintirile astea banale se mai pot întoarce și încă în așa mod... „Alo, alo, mă auziți?” răsună din receptor cu intensitate. „Am discutat cu soțul și vă pot spune cu toată sinceritatea, vă putem ajuta. Ne putem întâlni azi sau mâine undeva ca să discutăm detaliile...” ai amuțit, nu poți pronunța barem un cuvânt, dai afirmativ din cap dar toate cuvintele se dizolvă, se...

            Ești cea mai fericită din lume, vrei să sari de bucurie ca în copilărie, să strigi, să dai alarma în toată țara. Vei fi mămică, vei fi cea mai bună mamă din lume, îți vei iubi copilul așa cum nimeni și nicicând nu a iubit. Îl vei răsfăța așa cum numai tu știi, îi vei îndeplini toate capriciile și mofturile.
Îi vei oferi tot din lume și chiar mai mult, îi vei aduce pe tavă stelele și luna de pe cer...
„Doamnă, sunteți aici? Alooo...!” „Sunt aici, vă aud” te străduii să rostești.
Ne putem întâlni oricând, când aveți posibilitate” rostii deja cu o voce mai fermă.
„Bine, atunci mâine la 11 la […]” Doamna pusei receptorul iar tu rămasei cu el în mână încă mult timp.
Aștepți să vină a doua zi, aștepți mai mult ca oricând să vină... ziua în care tu îți vei ține în brațe ordrasla.

            E miercuri. O aștepți la o cafenea din oraș. Ești la locul stabilit de mai bine de o oră, nu puteai proceda altfel, e prea important pentru tine. Ai comandat o cafea, a doua, a treia...
Îți pare că timpul curge prea lent, te enervezi, vrei să fumezi dar ceva te oprește.
Vezi o doamnă cu un bebeluș în brațe și... inima-ți stă în loc, nu ai aer, nu mai poți respira, simți un nod mare în gât și crezi că acuși te prăbușești, te faci praf...

            E unsprezece fără un sfert „mai e puțin și vine” îți zici. Priveșți în jur, o cauți cu ochii,
„poate nu cunoaște bine locul?” te întrebi și deja simți cum ultima părticică din răbdarea ta se scurge.
Vezi o bătrânică care tocmai a intrat în local, are ochi mici și plini de lacrimi. Adesea şi le şterge pe furiş cu o batistă albastră, o batistă în care „pune bine” banii primiţi. E îmbrăcată într-un mantou sur care a fost cândva negru, într-o fusta până la glezne de un verde șters cu flori mici, încălțată în galoși de aceeași culoare cu mantoul. Are în mână o plasă pe care o păstrează cu sfințenie. Ai zice că are lucruri de mare valoare în ea, dar are doar pâine. Se apropie de tine, scoți o bancnotă de cinci și i-o întinzi.
Nu zice nimic doar îţi zâmbeşte cu căldură. Azi ești alta decât de obicei.

            „Bună ziua” te salută o doamnă de statură medie, care tocmai s-a apropiat de masa ta.
E îmbrăcată întro bluză albă în carouri și în fustă neagră de tricotaj până la genunchi, în picioare poartă o pereche de pantofi fără toc. Are păr lung, negru ca abanosul, ochi albaștri, piele de culoarea fildeșului și buze cărnoase. Zâmbește discret.

            „Mă țineți minte cred, ne-m întâlnit cu dumneavoastră în Cehia, v-am promis atunci când am discutat referitor la mamă surogat că o să mă consult cu soțul, pentru că avea unele incertitudini și o să vă contactez pentru a vă da un răspuns. Deci, am discutat cu el, i-am spus despre situația în care vă aflați dvs. și a fost de acord să vă ajutăm, eu tot îmi doresc foarte mult aceasta. Vreau să vă arăt ceva ca să fiți încrezută că nu se va întâmpla nimic cu copilul dumneavoastră, cer iertare dacă astfel vă provoc discomfort”, și-ți întinde câteva fotogafii, „sunt copiii mei, Berta și Miroslav, au șase și respectiv, opt ani”.
Îi privești atent, acum ești calmă, cu puțin timp în urmă acestea te-ar fi făcut să te simți foarte prost, acum ești liniștită îi vezi în fotografii cum se zbenguie, râd murdari de ciocolată, se bat cu apă, se uită la tine.
Îți imaginezi cum te vei juca și tu cu copilul tău așa, și... o să-i faci o sumedenie de fotografii...
Ați stat câteva ore în acel local, ai reușit să o cunoști încă și mai bine, îți place de ea, aveți foarte multe în comun. Știi că o să aibă grijă de copilul tău timp de nouă luni.

            Urmează o serie de proceduri care le treceți împreună și... o perioadă frumoasă în care îți vezi cum crește și se dezvoltă bebelușul tău. Îl simți de parcă e în tine, vorbești cu el, îi cânți, îi spui în fiecare zi că e cea mai importantă ființă de pe pământ. Sunte-ți foarte apropiate, tu și „mama adoptivă” care s-a oferit să-ți poarte în pântece comoara. Știi că fără ea viața ta ar fi continuat în acel mod depresiv și obsedant, și niciodată nu era să ai acest nemaipomenit simțământ.

            Acum ești deja mamică, fiul tău a făcut ieri primul pas, un mare eveniment pentru întreaga voastră familie. Crește. E sănătos. E făt cu stea în frunte. E unicul, ceal mai mare și mai prețios dar pe care l-ați avut cândva. Nu-ți vezi viața fără el. Încerci să-ți imaginezi cum va fi când va avea 5-10 ani, dar mai e timp până atunci, toate la vremea lor.


Autor: Mary Cojocaru


Ți-a plăcut articolul? Apasa like sau povestește-le prietenilor tăi!
Tag-uri la articol:
Comentarii
  1. lia
    28 noiembrie 2016 15:57
    e o istorie tristă. o zi uneori îți schimbă viața total. Într-un așa moment viața într-adevăr pierde culoarea. E foarte important să te susțină persoana care este alături. e important să îți păstrezi calmul. din păcate multe femei în timpurile noastre nu pot avea copii.
    1. 29 noiembrie 2016 15:00
      ai dreptate lia, sunt mute femei care traiesc aceasta drama zi de zi, si nimeni nici nu banuieste ca in spatele zambetelor se afla o tristete nemarginita iar femeia puternica e numai masca iar in dosul acesteia se ascunde o durere imensa. de cele mai multe ori societatea nu intelege si nu sustine asemenea cupluri si mai ales femeile care sunt infertile, pe langa durerea sufleteasca au si aceasta bariera foarte mare de la prieteni, rude, etc

  2. 5 decembrie 2016 12:02
    Stimata Doamna, ma bucur ca aveti curajul de a accentua chestiile sensibile care de obicei nu se vorbesc! Va multumesc in numele femeilor sanatoase, fara nevoi medicale, ocupate cu chestii car ni se par foarte importante dar care nu au nici o valoare atunci cand nu poti avea un copilas! Doamnelor afectate de acest sindrom le recomand sub nicio forma sa nu cedeze! Numai bine!
  3. 5 decembrie 2016 12:22
    Multe cupluri din tara noastra investesc sume colosale de bani in teste si analize de tot felul, fara ca sa fie depistata concret cauza intarzierii unei sarcini. Aceste cauze pot fi atat de origine genetica (astfel de situații nu sunt deloc raare, ba din contra, tot mai dese), atat de dese incat tarile din Europa de Vest au inclus, din start, in pachetul analizelor premergatoare unei sarcini o serie de teste genetice. În România, cuplurile ajung în faţa unui genetician abia în ultima instanta, cand au investit deja enorm şi au obosit de la atatea incercari.
  4. 5 decembrie 2016 12:34
    Aveți dreptate dl Georgescu, Romania se confrunta tot mai mult si mai mult cu problema scaderii natalitatii ceea ce denota sporul natural care ramane negativ de la an la an. Problema in mare parte o prezinta infertilitatea feminina care reprezinta aproximativ 24 % iar cea masculina reprezinta 11%. Exista de asemenea infertilitate din cauze necunoscute care e intalnita aproximativ la 25% din cazurile de infertilitate. Asta e situatia in Romania statistic vorbind.
  5. 5 decembrie 2016 12:39
    Sunt buni si medicii dar credința și rugăciunile mai mult ajută în așa necaz. Sfântul Cuvios Ioanichie, este considerat un sfânt ocrotitor al familiilor și un mijlocitor al acelora ce nu pot avea copii. Din multele minuni săvârșite de Sfântul Cuviosul Ioanichie amintim de tămăduirea minunată a unui copil bolnav de leucemie, a unor suferinzi de cancer, deschiderea graiului unor copii, redarea liniștii și alungarea vrajbei din casele acelora ce ajunseseră la divorț, precum și mijlocirea în rugăciune a celor ce mult și-au dorit a avea prunci însă chiar medicii au fost neputincioși la cererea lor. Sfântul Cuvios Ioanichie este considerat un sfânt ocrotitor al familiilor și un mijlocitor al acelora ce nu pot avea copii.
  6. 20 februarie 2017 13:18
    Nu-mi este rusine sa spun adevarul ca am apelat la mama surogat în Ucraina. Da, la clinica Biotexcom si nu-mi este rusine sa fiu sincer. Rusine atunci cand nu ai copii si nu faci nimic pentru asta. Multi barbati îsi lasa sotiile si cauta gagica tinara, dar asta nu este cea mai buna hotarare in viata. 
Adaugă comentarii
Adaugă un comentariu
Nume și Prenume:
         
Poștă electronică:
Articole similare:
23.12.2016
Miruna este o fetiță de 5 ani. Soarta nu a fost prea blândă cu ea. De la vârsta de 2 ani și-a pierdut părinții, rudele și bunicii au refuzat să o crească.
14.12.2016
Luptați pentru visele voastre și, cel mai important... dacă aveți posibilitatea, dăruiți familie celor care merită asta mai mult ca oricine – COPIII!
12.12.2016
Nu lăsa frica, sau alte motive, să te lipsească de cel mai frumos sentiment pe care o femeie poate să-l simtă, sentimentul matern.
30.11.2016
Crăciunul este o perioadă când ai dor de acasă - chiar dacă eşti acasă.
30.11.2016
Copiii sunt temelia unei familii fericite și împlinite. Ce-am fi noi fără urmași? Ce trist ar fi pe lume fără acel zâmbet nevinovat și dulce.
11.11.2016
Capacitatea de a suporta singurătatea și de a primi plăcere datorită ei este un dar măreț.
07.11.2016
Bătea cu prudență din aripi spre vitralii cu halebarde și trandafiri de pe frunze lunecau desenele papilare ale tuturor generațiilor.
04.11.2016
Misiunea omului e de a transforma în conștiință o experiență cât mai cuprinzătoare.
все шаблоны для dle на сайте шаблоны dle 11.2 скачать
Alege fundal