Uitați de lume



Cea mai mare bogăție din această lume sunt copiii,
mai mare decât toți banii din lume
și toată puterea de pe pământ.
Mario Puzo







            De câte ori vine toamna îmi aduc aminte de copilărie, de vântul cu care ne luam la întrecere,
de hârjoneala printre copacii aurii care ne ofereau drept ofrandă frunzele multicolore și gingașe cu miros de ceață și mucegai. Îmi revine în minte copacul de dud din fața casei, bătrân, cu o desagă de amintiri și povești adunate de-a lungul timpului. Constrâns de bruma cea haină își lăsa veșmintele printr-un ultim freamăt... Eu eram cea mai fericită, indiferent de frig sau ploaie pentru că aveam un nou „teren” de joaca, mă tolăneam prin frunzele care mai ieri erau prea departe ca să le ajung iar atunci îmi stăteau la picioare, mă simțeam de parcă aș fi plutit pe un nor de puf.

            Sunt unul din copiii fericiți care au crescut cu mamă și tată, care s-a bucurat pe deplin de copilărie, de acea perioadă fantasmagorică. Uneori mama vrând să mă sperie îmi spunea că o să mă ducă la orfelinat ca să mă cumintesc. Trebuie să remarc că am fost unul dintre copiii unde ghidușiiile erau la ordinea zilei, iar cuvintele mamei care ar fi trebuit să mă ia cu fiori nu își făceau treaba, din contra, îmi imaginam cum o să îmi fac o grămadă de prieteni cu care ne vom juca necontenit... eram încântată, păcat că nu cunoșteam cum o duc copii din centrele de plasament.

            E... iarăși toamnă. Una ca celelalte aparent, totuși ceva e altfel, poate... lumina care s-a dus odată cu căldura verii, păsările care nu au vrut să mai zăbovească pe la noi, sau vântulețul ștrengar care se zbenguie printre crengile pomilor pișcând de obraji, ori... speranța care încă pâlpâie puternic în ochii prichindeilor de la casele de copii. Câtă durere se citește în ochii lor și câtă credință... Așteaptă zilnic cu ochii țintuiți la geam să vină mama, să-i ia. Să-și vadă casa, fratele sau sora, să stea pe genunchii tatei și să-i povestească de toate reușitele, să-l mângâie pe cap și să-i citească o poveste înainte de culcare...

            Orfelinatul – casa unde își petrec copilăria și chiar adolescența peste 60.000 de copii.
Fie că și-au pierdut părinții într-un mod tragic, sau aceștia au ales cea mai simplă cale: să-și lase odrasla în grija statului, toți așteaptă ziua, luna, anul în care vor scăpa, se vor dezrobi de realitatea care i-a înconjurat toți acești ani. Să fim sinceri, realitatea e cu totul altfel de cât ne-am obișnuit să o vedem sau să o auzim prin diverse surse de informare. Acești copii nenorociți sunt deseori maltratați, obligați să respecte un regim strict de activități sau obligați ore întregi să privească un perete alb dacă educatoarele nu sunt în toane bune.

            Într-un raport recent al oamenilor de știință care au studiat 135 de micuți abandonați, arată că aceștia întâmpină greutăți în a-și dezvolta aptitudinile sociale. Cercetătorii au dedus în următorul studiu că viața în internat este corelată cu diferite anomalii ale creierului. Copiii crescuți la orfelinat primii doi ani din viață prezintă „deficiențe profunde” în interacțiunea cu alți copii, chiar și la vârsta de opt ani.
Pe de altă parte, cei care au petrecut în orfelinat mai puțin de doi ani, reușesc să redobândescă abilitățile sociale comportându-se ca și ceilalți copii care au crescut în propriile case.

            Copiii din centrele de plasament sunt maltratați zilnic. Aceasta arată și statisticile făcute recent de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), potrivit acestora în ultimii trei ani au murit peste 300 de copii aflaţi în centrele de plasament din țară, numai în anul 2015 peste 100 minori au fost abuzați sub diferite forme.

            Chiar dacă suntem conștienți de situația tragică cu care se confruntă anual zeci de mii de copii, orfelinatele nu sunt o soluție pentru a le rezolva problemele. Avem și astăzi amintirea perioadei comuniste, perioadei în care drama micuților ajunsese la apogeu din cauza îngrozitoarei legislații ceaușiste care interzicea contracepția și avortul și a instituit controale trimestriale pentru fiecare femeie fertilă.
Pentru ca să vadă dacă acestea nu au avortat cumva. Drept rezultat, familiile au fost nevoite să aibă mulți copii iar orfelinatele s-au umplut. Guvernarea actuală are această moștenire îngrozitoare.

            Din cei aproximativ 60.000 de copii sunt instituţionalizaţi în România, doar 1.602 dintre ei au fost declaraţi adoptabili în acest an. Deși pare greu de crezut, reprzentanții protecției Copilului susțin că centrele de plasament sunt pline de copii care aproape că nu au nici o șansă să fie adoptați.
Aceștia fac parte din categoria „copiilor greu adoptabili” adică de vârstă mare, grupui de frați, de etnie romă, cu întârziere în dezvoltare sau handicap.

            Membrii organizației caritabile britanice, Hope and Homes for Children (Speranță și case pentru orfani - n. red.), care a vizitat, la distanța de cațiva ani orfelinatele din România menționau în una din vizite că „orfanii nu au nevoie de orfelinate salubre și renovate ci de dradostea unei familii și relații normale pe care nu le pot întâlni în orfelinate, unde este descurajat atașamentul de copil”.

            Cu actuala lege a adopției și străinii pot să adopte copii din România, însă situația tot nu este una îmbucurătoare, pentru că majoritatea străinilor vor să înfieze bebeluși, iar numărul acestora este mult mai mic decât cel al orfanilor în vârstă de câțiva ani sau chiar adolescenți.


Autor: Mary Cojocaru


Ți-a plăcut articolul? Apasa like sau povestește-le prietenilor tăi!
Tag-uri la articol:
Comentarii
  1. 22 noiembrie 2016 16:26
    Bieții copii din centrele de plasament, câte au de îndurat... e îngrozitor când auzi că asemenea grozăvii se întâmplă cu copiii ăștia și așa amărâți de soartă. În loc să fie protejați, îngrijiți, să aibă cel puțin condiții minime de trai ei sunt torturați, maltratați sau vânduți proxeneților. În ce lume trăim, ce societate...  la ce zile am ajuns. nu fac legi ca să-i protejeze pe acești micuți ....dar fac legi ca să-și umplă  buzunarele    
  2. 23 noiembrie 2016 16:15
    Am face o mare greşeală să afirmăm că toţi copii care cresc în centre de plasament manifestă întârzieri importante în dezvoltare. Nu toţi, pentru că sunt copii care posedă calităţi divine: mai respectuoşi, mai blânzi, cu sufletul mai curat, mai recunoscători şi chiar foarte inteligenţi în comparaţie cu mulţi alţi copii care au crescut în familii complete. Mulţi dintre ei au ajuns persoane respectabile şi cunoscute în întreaga lume, cum ar fi, cofondatorul companiei Apple şi creierul din spatele iPod-ului, Steve Paul Jobs, actriţa Marylin Monroe care a crescut în mai multe case de adopţie şi a petrecut doi ani şi într-un orfelinat şi mulţi alţii.
  3. 24 noiembrie 2016 11:56
    Sunt copii cu tablete, iPhone-uri, mâncare diversă în frigider, jucării din cele mai sofisticate,  haine cumpărate din mall şi bani de cheltuială în fiecare zi şi tot nu îşi dau silinţa ca să aibă rezultate bune la școală. Există însă şi copii care umblă cu papucii rupţi ai fraţilor mai mari, sau umblă în hainele care le primesc de la oamenii cu inimă mare, care nu ştiu ce gust are eugenia sau shaormaua şi pentru care o excursie la Grădina Botanică e ca o călătorie la capătul lumii. Cu toate acestea au numai note de 9 şi 10 la şcoală., sunt foarte talentați și participă la diverse olimpiade.
  4. 24 noiembrie 2016 11:58
    Fain articol, felicitari Mary Cojocaru! ☆ ☆ ☆ ☆ ☆
    Intr-adevar, situatia copiilor din centrele de plasament raman a fi o problema stringenta pentru Romania.
    Cu toate ca mult s-a schimbat de la Ceausescu incoace centrele de plasament conditiile si si atitudinea fata de acesti copii a ramas proasta.
  5. 24 noiembrie 2016 16:22
    Copii acestia sunt cel mai usor de mintit si de multe ori cad in capcana a traficantilor, pacat de paritii care ii abandoneaza cine is doreste multun copil si apeleaza la surogat  ca sa aiba un copil,nu pretuiestedarul care este dat de catre dumnezeu, da cei de facut ma dezabatut de de latema,in Romania sunt multe case de copii, unde statul nu e sustin cu cat deputin posibil sa isi gasesca o familie unde sa poata sa creasca in caldura siarmonie, acesti copii sunt supusi sa cerseasca, sa vanda droguri sau suntvanduti la oragane, pacat de asa oameni care doresc sa se inbogateasca pe calemurdara, ne tinand cont de chinurile care le fac acestor persoane.
  6. 25 noiembrie 2016 15:20
    Pentru unii copii adoptia internationala a insemnat viata. La sute de copii orfani bolnavi li s-a dat a doua sansa, in Romania erau declarati irecuperabili insa in strainatate, ai ales SUA au inceput sa duca un trai normal. Pacat ca aceasta a fost atata timp au fost interzise iar cei ramasi in tara au pierdut orice incredere in oameni si viitor.
  7. 7 decembrie 2016 16:05
    Oricât de binevoitoare ar fi atitudinea angajaţilor faţă de copiii care se află în orfelinate (cu toate că, trebuie să recunoaştem, asemenea cazuri devin tot mai mult o raritate), dragostea şi grija pe care le poate oferi unui copil un părinte nativ nu poate fi comparată cu bunăvoinţa unui angajat, pentru că părinţii o fac dezinteresat, dintr-o pornire interioară a sufletului, iar angajatul – contra unei remunerări care, de cele mai multe ori, nu este nici pe departe pe măsura aşteptărilor. Ca rezultat, neajunsurile, stresul şi grijile cotidiene conduc la apariţia unor probleme psihologice pertinente şi servesc în calitate de catalizator în cuantificarea abuzului verbal şi abuzului fizic faţa de aceşti copii şi aşa bătuţi de soartă. Statul ar trebui să se autosesizeze şi să se implice într-o măsură mai mare, oferind asistenţă şi un suport financiar mai consistent persoanelor care se ocupă de educaţia copiilor. Aceştia reprezintă viitorul nostru şi nu este corect să dăm din umeri când ni se cere să respectăm obligativitatea de a le oferi ceea ce este mai bun.
Adaugă comentarii
Adaugă un comentariu
Nume și Prenume:
         
Poștă electronică:
Articole similare:
14.12.2016
Luptați pentru visele voastre și, cel mai important... dacă aveți posibilitatea, dăruiți familie celor care merită asta mai mult ca oricine – COPIII!
11.12.2016
Ce frumos este să fii femeie! Dar ce înseamnă, de fapt, să fii femeie? Să fii sensibilă, gingaşă, neajutorată, uneori capricioasă, poate şi puţin naivă, dar, în acelaşi timp, frumoasă.
30.11.2016
Crăciunul este o perioadă când ai dor de acasă - chiar dacă eşti acasă.
16.11.2016
Există o părere că dacă un cuplu își înregistrează căsătoria, neapărat toate problemele de familie sunt rezolvate, ei își aparțin unul altuia și vor fi fericiți până la adânci bătrânețe. Oare nu e un mit?
11.11.2016
Infertilitatea este o boală cumplită care iți poate lua totul, dar nu și speranța, care te va motiva să lupți și să cîștigi.
07.11.2016
Bătea cu prudență din aripi spre vitralii cu halebarde și trandafiri de pe frunze lunecau desenele papilare ale tuturor generațiilor.
04.11.2016
Misiunea omului e de a transforma în conștiință o experiență cât mai cuprinzătoare.
03.11.2016
Ciudat sentiment de spaimă. Timpul închis bine între pereți. Nimeni nu-l agită. Tu stai în colț și-l primești. Nu miști deloc. Uite-l cum stă. Are culoare galbenă. E al tău.
все шаблоны для dle на сайте шаблоны dle 11.2 скачать
Alege fundal