Impactul desenelor animate asupra copiilor

25.11.2016
13
910


            Desenele animate reprezintă cea mai importantă formă de divertisment în rândurile copiilor.
Dacă e să facem o comparație între copii din trecut și cei din prezent, putem spune cert că în viața copilului contemporan desenele animate sunt pe primul loc, în timp ce copiii de altădată preferau să-și petreacă timpul afară, jucându-se cu prietenii.

            Mai mult, desenele animate de azi nu mai sunt ca pe vremuri. Multe dintre ele, în primul rând manifestă o formă violentă, au un mesaj negativ, iar copilul, inconștient preia acest mesaj și devine automat afectat de aceste filmulețe.

            Orice copil, indiferent de vârsta acestuia, își formează caracterul și personalitatea reieșind din ceea ce vede, aude și descoperă. Spre exemplu, odată ce acesta l-a văzut pe Omul Paianjen sau pe Batman, copilul nu se gândește dacă e bine sau e rău ceea ce face protagonistul principal, el pur și simplu îl imită, fără să-și dea seama. Chiar dacă părinții îi vor repeta de nenumărate ori că astfel de acțiuni nu sunt pozitive, că ceea ce face personajul principal este rău, ori de câte ori el va revedea desenul animat,
îl va imita pe protagonist. Și asta pentru că impactul desenului animat este mult mai puternic decât cel al mesajului părinților. Copilul este fascinat de ceea ce vede la ecran, de culori, sunet, imagini, asta îl vrăjește și îl manipulează într-o oarecare măsură. Creierul unui copil de 3 ani este de trei ori mai activ decât cel al unui adult, absorbând informația cu o viteză uimitoare.

            Studiile privind efectele vizionării desenelor animate au arătat că pe parcursul școlarizării
(clasele I-XII) un copil își petrece la școală, în medie, 13.000 de ore, ceea ce pare mult, dar nu și în comparație cu media orelor petrecute în fața televizorului adică 18.000 de ore.

            În copilărie, desenele animate reprezintă un univers întreg, de aceea trebuie să selectăm cu grijă filmulețele pe care le prezentăm acestora. Fiecare desen animat ar trebui să vină cu un mesaj pozitiv, cu o idee, o pildă, să prezinte o faptă bună, ce i-ar servi drept model pentru o ființă care abia începe să descopere această lume.

            În prezent, desenele animate au devenit pentru părinți o modalitate de a liniști copilul și a de se ocupa cu treburile casnice ore în șir, fără a fi nevoiți să stea doar cu ochii pe cei mici. În acest sens, psihologii bat alarma. În primul rând, specialiștii atenționează părinții, cărora nu le pasă ce privește copilul lor timp de câteva ore. În al doilea rând, aceștia sunt preocupați de caracterul violent al desenelor animate și, în al treilea rând, psihologii se arată îngrijorați de timpul îndelungat pe care-l petrec copiii în fața micilor ecrane, ceea ce poate crea probleme de sănătate.

Nu uitați, viața copilului dumneavoastră depinde doar de dvs – Părinții!


Autor: Alina Deleanu


Ți-a plăcut articolul? Apasa like sau povestește-le prietenilor tăi!
Tag-uri la articol:
Comentarii
  1. 25 noiembrie 2016 11:24
    Nu sunt de acord. Copilul trebuie sa aiba un regim.Eu de exemplu nu-i permit mai mult de o ora la televizor, plus la asta ii selectez desenele animate. Vreau sa spun ca totul depinde de educatie si de parinti.
    1. ana
      27 noiembrie 2016 01:02
      nu prea sunt deacord cu tine, eu copiilor mei le permit sa stea dupa ce-si termina lectiile. si mie imi placeau desenele animate pe cind eram copil, si eu le priveam continuu. nu pot sa zic că am fost influențată de ele. decât să ma joc cu amici care au în cap doar prostii, mai bine privesc desene animate. în ziua de azi e periculos să-i permiți unui copil singur afară, sunt prea multe loi periculoase. decât să facă prostii prin casă (in lipsa mea) mai bine să privească desene. Iar cât privește calculatorul, el se blochează la programele nedorite.
  2. 28 noiembrie 2016 16:15
    Educăm copii și prin intermediul desenelor animate. Or personajele, erorii din filmulețe reprezintă o autoritate pentru cei mici. Părinții trebuie să ”colaboreze” cu personajele pentru a oferi copiilor un exemplu demn de urmat.
    Părinții sunt responsabili de conținutul pe care copii îl văd la televizor. Să fim atenți ce privesc și preiau picii din lumea virtuală... chiar si desenele animate, inofensive la prima vedere, pot dăuna psihicului.

    1. 29 noiembrie 2016 11:00
      Sunt de acord cu tine Magda, actualele desene animate sunt mai mult daunatoare pentru copii decat educative. Daca a-ti bservata ele sunt mai mult agresive, negative decat pozitive iar mesajul care este transmis prin intermediul lor nu este nici pe departe ceea ce am dori noi. Astfel copiii cresc obraznici, haini si fara de respect. Ati mentionat foarte bine ca: „Fiecare desen animat ar trebui să vină cu un mesaj pozitiv, cu o idee, o pildă, să prezinte o faptă bună, ce i-ar servi drept model pentru o ființă care abia începe să descopere această lume.” Daca un filmulet animat nu este bine facut riscam sa ne pierdem odrasla.
  3. 28 noiembrie 2016 21:34
    Sunt de acord cu tine, Magda! Desenele animate disciplinează. Nu consider că ele au influienţă negativă asupra dezvoltării copiilor. Din contra, ei folosesc un vocabular destul de corect şi chiar plăcut auzului pe care îl învaţă de la personajele desenelor animate. Aşa un mic exemplu, un copil de 6 anişori, atunci când îţi va oferi ceva, tu îi vei răspunde "mulţumesc" şi el îţi va mai adăuga "cu plăcere". 
  4. 29 noiembrie 2016 11:41
    imi place sa duc observatii, sa privesc oamnii din strada, comportamentul, reactii etc... si uite in una din zile am vazut un copil aproximativ de 6-7 ani care se alinta. ceea ce mi-a atras atentia a fost ca acest copil vorbea exact ca in desenele animate, tot acelasi tonalitate, aceeasi atitudine, zic hai ca poate eu nu am fost atenta sau asa vorbeste el... dar, peste o perioada am mai vazut copii care vorbeau exact ca primul  care mi-a atras atentia... desenele animate sunt un mod de a zomba copii, de ai face la fel, identici. Ele nu aduc nici un beneficiu, din contra, strica foarte mult. copiii pierd imaginatia, creativitatea, si sufletismul. ce generatie crestem noi daca de mici sunt imbibati cu chestii extrem de negative...?
  5. lia
    2 decembrie 2016 08:38
    Nu aș considera că desenele animate sunt motivul îndepărtăriinoastre de copii. Hai să nu punem vina noastră pe umerii altor factori. Motivul îndepărtării noastre de copiieste goana după bani, goana noastră de a acumula cât mai mult, de a fi mai superiori financiar decât vecinii noștri. Noi uităm în această goană să le oferim dragoste corporală copiilor noștri, să îi sărutăm, să îi îmbrățișăm și să le comunicăm despre dragostea noastră.
    1. 2 decembrie 2016 08:47
      Într-o mare măsura tu ai dreptate, însă diversitatea mare a desenelor animate îi face pe copii să ia o atitudine, alta decît cea adecvată unui copil. Copiii devin mult mai nervoși și mai agresivi. Le dispare dorința de comunicare cu semenii lor, se închid în sine, se îndepărtează de lumea reală.
      1. lia
        2 decembrie 2016 09:06
        Să fim serioși! Încearcă să duci copilul la patinuar, la zoo, la piscină, la delfinariu. Arată-i copilului nu doar curtea goală, ci și partea frumoasă a lumii reale, partea distractivă (activ distractivă). Ah da! Tu nu ai timp și bani pentru astfel de distracții. deci...ețti în veșnica goană după bani.
        1. 2 decembrie 2016 09:18
          Noi fără bani nu putem trai, nu putem exista, nu ne putem exista. Pentru distracție tot este nevoe de bani. P rogramul de lucru în ziua de azi nu ne mai permite să mergem undeva la distracție. În plus și coșul minim de consum este practic lanivelcu un salariu. În ziua de azi ca să obții un viitor asiguratla bătrânețe treb să munceștifoarte mult la tinerețe. cum aș putea să-i asigur o copilărieo copilărie frumoasă copilului meu dacă nu v-oi munci mult peste program?
          1. 2 decembrie 2016 09:28
            greșeala noastră este în faptul că noi nu ne facem timp pentru copii noștri. Noi nu le asigurăm lor (copiilor) un viitor prosper ci nouă o bătrânețe mai bună. Ce viitor asigurat o să avem la bătrânețe dacă nu le lărgim vizorul copiilor noștri. Un copil este asigurarea noastră.
            1. 2 decembrie 2016 09:56
              Eu consider că copilul meu nu trebuie să fie diferit de ceilalți copii. Copilul meu nu trebuie săducă lipsă de numic.El nu trebuie să complexeze pe seama lipsurilor. Eu vreau să dețină cele mai bune lucruri. Doar așa copilul meu nu se v-a simți inferior societății acestia.

              Într-adevar copii noștri petrec foarte mult imp in fața televizorului. Dacă ar privi doar desene anumate, pentru mine nu ar fi o mare problemă. Ei privescîn lipsa părinților o mulțime de programe cu caracter excesiv de violent. problema nu este în desene animate, ci în programele televizate cu caracter violent. În ultimul deceniu e tot mai greu sa influențezi asupra copiilor. În fine pot să mai repet încă o dată: problema nu sunt desenele animate, ci plecarea în masă la muncă peste hotarele țării a părinților responsabili pentru controlul acțiunilor copiilor lor.
  6. 5 decembrie 2016 15:34
    Eu am gemeni, doi băieței de 3 ani. Nu le permit să privească televizorul. Pînă ce le permit să vizioneze desene animate mai vechi, care i-ar învăța ceva bun. Bettman sau omul paianjen categoric nu le arăt. E foarte greu să crești un copil cînd totul în jur este înconjurat de violență și răutate.
Adaugă comentarii
Adaugă un comentariu
Nume și Prenume:
         
Poștă electronică:
Articole similare:
14.12.2016
În prezent, a devenit la modă ca femeile să-și ia bărbații cu ele pentru ca aceștia să asiste în timpul nașterii.
12.12.2016
Nu lăsa frica, sau alte motive, să te lipsească de cel mai frumos sentiment pe care o femeie poate să-l simtă, sentimentul matern.
30.11.2016
Există foarte multe cupluri care au deja și copii, formează o familie, dar, oricum nu simt nevoia să-și oficializeze relația. Atâta timp cât se iubesc și se simt bine așa, de ce nu.
29.11.2016
Frica este o boală. O boală ce te paralizează, te lasă mut și încremenit. Oare asta vrei pentru copilul tău?
25.11.2016
Adolescența. Una dintre cele mai dificile perioade din viața unei familii, dat fiind faptul că, această vârstă este o bătaie de cap atât pentru copil, cât și pentru părinții acestuia.
24.11.2016
Motivația reprezintă motorul acțiunii umane. În spatele oricărui comportament stă o motivație. Încă de mici, suntem periodic motivați pentru a face ceva.
07.11.2016
Bătea cu prudență din aripi spre vitralii cu halebarde și trandafiri de pe frunze lunecau desenele papilare ale tuturor generațiilor.
31.10.2016
Dumnezeu nu poate fi întotdeauna pretutindeni de aceea a inventat mamele.
все шаблоны для dle на сайте шаблоны dle 11.2 скачать
Alege fundal