Relații sexuale dintre părinți după naștere

04.12.2016
11
225


            Indiferent pe ce cale ai născut, viața sexuală va avea de suferit un pic după ce aduci pe lume un copil. În primul rând, dincolo de stresul și dificultățile prin care a trecut organismul, femeia nu este pregătită din punct de vedere moral.

Medicii recomandă reluarea vieții sexuale cel puțin după șase luni de la naștere. Acesta însă nu este un termen șablon pentru toate femeile. Totul depinde de perioada de recuperare, de cât de grea sau ușoară a fost nașterea și, desigur, de starea psihologică a femeei.

De multe ori, bărbații nu înțeleg de ce trebuie să mai aștepte când și așa nu au avut parte de intimitate o bună perioadă de timp. Dar, este extrem de esențial ca aceștia să fie înțelegători, să nu forțeze lucrurile și să tensioneze situația. Ea este mama copilului tău, femeia care a timp de 9 luni a fost însărcinată, organismul căreia a suferit un șir de modificări, dacă timp de 9 luni ai fost capabil să-i suporți toate capriciile și să te abții de la anumite plăceri, atunci, vei fi în stare să mai aștepți un pic.
Înțelegerea și grija partenerului contează foarte mult.

Organismul are nevoie să-și revină la starea normală, să capete echilibrul de cândva, iar aceste schimbări nu se produc de la o zi la alta.

Important este să conștientizați că, chiar și după o anumită perioadă de așteptate, primul act sexual va fi unul nu întocmai plăcut. Partenera va mai simți dureri ceva timp, este din cauza hormonilor, care își revin foarte greu.

Această experiență este foarte neplăcută pentru femeie, actul sexual îi va produce mai mult insatisfacție decât plăcere. De multe ori, femeile ajung în depresie, crezând că nu vor mai fi iubite de soții săi.
De aceea, comunicați despre aceste lucruri cu partenerul, preveniți-l din timp că ambii veți trece printr-o perioadă complicată. E nevoie de multă înțelegere și răbdare. Aceasta nu înseamnă că situația în cauză va dura o veșnicie, este doar un proces ce are nevoie de mai mult timp pentru a ajunge la finiș.
Nicidecum nu trebuie să fii dezamăgită sau înspăimântată, e o reacție normală a organismului la schimbările de care a avut parte.

Există însă și cazuri mai simple. Unele femei susțin că după ce au născut, nu prea au observat schimbări în ceea ce privește viața sexuală. De fapt, totul depinde de starea organismului și, ar trebui să înțelegem aceste lucruri. E un proces natural care nicidecum nu depinde de noi, un organism se poate recupera timp de trei luni, iar altul timp de un an. Cum ar fi, preveniți partenerul din timp, el de asemenea are de suferit în situația dată și, ar trebui să fie informat de ceea ce-l așteaptă.

Cu puțină răbdare și grijă treceți peste toate!


Autor: Alina Deleanu


Ți-a plăcut articolul? Apasa like sau povestește-le prietenilor tăi!
Tag-uri la articol:
Comentarii
  1. 5 decembrie 2016 15:10
    Nu este adevarat. Nu este atit de grav, peste 2 saptamini am inceput relatiile cu sotul. Nu mai panicati degeaba.
  2. 5 decembrie 2016 15:15
    Soția trebuie să explice soțului de ce nu poate să participe în actul sexual. Altfel el nu va ști, se va îndoi de dragostea pe care i-o porți. Dacă te iubește (dar sigur te iubește) atunci totul va fi clar, explicațiile vor întări ceea ce știe deja. Astfel, niciun pas fără încredere. iar încrederea presupe destăinuirea celeilalte jumătăți.
  3. 5 decembrie 2016 16:57
    Eu am avut un soț tare înțelegător, dar prietena mea nu. Îmi povestea că îi venea tare greu să-l convingă, să-i explice că încă nu este pregătită. Oamenii sunt diferiți. La ei mai că nu s-a ajuns la divorț. Trebuie să înțelegem că, copilul implică multe sacrificii.
    1. 9 decembrie 2016 09:45
      Da, este greu, dar tot ceea ce scrie sunt tâmpenii. Trebuie sa treci prin asta, la toti este diferit, unul poate sa inteleaga, altul nu. Si noi, femeile, trebuie sa intelegem barbatii, le este greu si lor.
  4. 6 decembrie 2016 14:22
    Da. Este foarte greu, am trecut prin asta si imi dau seama ce stresant e. Am citit multe articole care m-au ajutat. Sotul nu ma prea intelegea, cu greu dar i-am explicat si l-am facut sa inteleaga.
  5. 8 decembrie 2016 10:18
    Organismul este diferit la fiecare femeie. Eu de exemplu nu am avut probleme, nu este chiar atât de grav. Trebuie doar să urmezi cu strictețe instrucțiile medicului. Tratamentul grijuliu în această perioadă contează foarte mult. Personal, nu mi-a păsat de ce crede sau vrea soțul, prioritar era copilul și sănătatea mea, dacă el nu poate înțelege eu nu pot ceda, trebuie să am grijă de mine și de copil. Dar, dacă este un bărbat adevărat atunci trebuie să înțeleagă.
  6. 8 decembrie 2016 18:05
    Nimic nu se compară cu sentimentul de a deveni mamă, de a avea un copil. Însă, odată cu venirea lui pe lume, dar şi după, viaţa unei femei se schimbă fundamental.În această situație soția trebue să explice din timp problema soțului.Pe parcursul  sarcinii și după sarcină să nu apară conflicte în familie.Ei trebue să acorde tot timpul lor pentru îngrijirea și creșterea nou născutului.Uneori soțul ar trebui să  înțeleagă problemele ei și so susțină.Că a avut un stres și îi trebue un timp anume.Un sfat ar fi sa citească carti pentru a fi mai informați. Copilul implică multe sacrificii. La toți este diferit, unul poate sa înțeleagă, altul nu dar și femeile trebuie să înțeleagă bărbatii, le este greu și lor.Chiar dacă s-a recuperat fizic complet, este greu primul contact sexual. 
    1. 9 decembrie 2016 09:47
      În mare parte sunt de acord cu acest articol, dar pot să spun cu conformitate ca relațiile sexuale dintre soț si soție, după nașterea copilului, depinde și de copil. Dacă copilul este sănătos, are un somn liniștit, atunci și starea emoționala a mamei este predispusă pentru relații sexuale. Iar incomodități fizice, de obicei le simt mămicile care au avut parte de nașteri mai complicate, celelalte mămici în scurt timp revin la o viața sexuală obișnuită. Sunt cazuri în care soțiile și după cinci ani după naștere simt incomodități în timpul actului sexual, dar pentru ași păstra familia sunt nevoite să rabde acest disconfort. Mulți bărbați sunt în stare să se abțină de la relații intime o lună, două, jumătate de an, dar cinci ani...., nu prea cred că s-ar găsi așa eroi. Părerea mea este că toate aceste probleme ar fi bine să fie discutate între soți și să se găsească o soluție care i-ar aranja pe ambii. Dragostea, răbdarea și înțelegerea fac posibilul de a depăși toate problemele. Deci nu vă fie frică să nașteți și să simțiți marea bucurie de a deveni mămici.
  7. 8 decembrie 2016 21:11
    Dacă bărbatul este un "animal" la propriu, mă scuzaţi de cuvânt, atunci va proceda în cel mai urât mod. Îmi este greu să vorbesc despre aceasta dar am curaj să le spun lucrurilor pe nume. Eu cât am fost însărcinată şi după naştere, bărbatul m-a înşelat. Simţeam că este ceva dubios la mijloc dar pentru că mă aflam în situaţie delicată, nu aveam dovezi. Şi parcă mă iubea aşa de tare că nu m-am gândit niciodată că poate exista aşa ceva, să iubeşti mai multe femei în acelaşi timp. Credeam că sunt prostii care îmi cutreierau mintea din când în când. A recunoscut că m-a înşelat şi nu numai o dată. Poate şi există bărbaţi înţelegători, care sunt alături de tine şi mai ales când porţi în pântec o parte din el. Mă simt trădată, mă simt jignită şi că am fost considerată naivă. Nu ştiu dacă o sa am curaj să îl iert pentru mine, dar nici nu vreau să cred că aceasta a fost ultima oară. Nu am nici măcar un mic motiv cu care aş putea să îl îndreptăţesc. Nu a murit nimeni dacă un timp nu a avut parte de intim. Este un animal bărbatul, doar că unii au domesticit această fiară din ei sau au pus punct pe respect şi pe responsabilitate. Îmi pare foarte rău că nu fac parte din categoria femeilor care au bărbaţi fideli, de viaţă.
  8. 12 decembrie 2016 13:48
    Sub aspect moral, în primele săptămâni după naştere majoritatea femeilor nu sunt pregătite să reînceapă viaţa sexuală. Chiar dacă în perioada sarcinii femeia a beneficiat de o asistenţă psihologică bună, acest proces reprezintă totuşi un factor puternic de stres, chiar dacă naşterea a decurs fără complicaţii. Tânăra mămică ştie şi simte cu toţi porii ei că este responsabilă pentru viaţa şi sănătatea micuţului pe care l-a adus pe lume, de aceea, atenţia ei se focusează în totalitate pe necesităţile lui bebe în prima perioadă. În cazul meu a fost la fel, dar sunt o norocoasă, pentru că soţul meu a fost foarte înţelegător şi m-a susţinut psihologic. E adevărat că l-am „pregătit” un pic încă în perioada de sarcină şi i-am strecurat şi nişte articole la temă, asigurându-mă că va da de ele şi le va citi)). În familia noastră toate se fac din plăcere şi cu plăcere, e o regulă pe care am stabilit-o încă la începutul căsniciei. Ambii suntem de părere că actul sexual trebuie să aducă satisfacţie ambilor parteneri, importantă fiind susţinerea psihologică şi un ajutor real în îngrijirea copilului. O femeie care se simte ajutată, iubită şi alintată va dori să reînceapă viaţa sexuală foarte curând.
  9. 7 martie 2017 15:40
    Buna! As vrea sa va pun si eu o intrebare:e normal sa o faci odata pe saptamana? La mine asa se intampla,si nu din cauza mea.Eu mi-as dori mai mult,dar...Se mai intampla si de 2-3 ori pe saptamana,dar f rar.Am omis sa spun ca suntem casatorti de 1 an si jumatate si avem un bb de 7 luni.Aceasta situatie dureaza de cand s-a nascut bb. La inceput se intampla in fiecare seara.
Adaugă comentarii
Adaugă un comentariu
Nume și Prenume:
         
Poștă electronică:
Articole similare:
23.12.2016
Miruna este o fetiță de 5 ani. Soarta nu a fost prea blândă cu ea. De la vârsta de 2 ani și-a pierdut părinții, rudele și bunicii au refuzat să o crească.
23.12.2016
Nu este secret faptul că, multe femei contemporane nu pot avea copii, suferind de infertilitate, care, de cele mai multe ori nu se tratează.
14.12.2016
În prezent, a devenit la modă ca femeile să-și ia bărbații cu ele pentru ca aceștia să asiste în timpul nașterii.
14.12.2016
Viața celui mic depinde în totalitate de tine – Mama!
14.12.2016
Familia depinde de doi, de respect, răbdare și încredere. E mai ușor să divorțezi decât să rezolvi problema, dar calea spre fericire e întotdeauna mai grea.
15.12.2016
Odată ce a adus pe lume copilul, femeia riscă să treacă printr-o serie de complicații. Una din ele fiind lipsa laptelui matern.
11.11.2016
Infertilitatea este o boală cumplită care iți poate lua totul, dar nu și speranța, care te va motiva să lupți și să cîștigi.
31.10.2016
Dumnezeu nu poate fi întotdeauna pretutindeni de aceea a inventat mamele.
все шаблоны для dle на сайте шаблоны dle 11.2 скачать
Alege fundal