Povestea unui vis!



            Cu cinci ani în urmă ne-am căsătorit, am visat întotdeauna la o familie frumoasă.
Un soț iubitor și o mulțime de pici împrejur. Am realizat că visele devin realitate doar dacă depui un pic de efort și speranță. Ne-am dorit copii chiar din primul an de căsnicie, fapt care nu s-a întâmplat întocmai cum am planificat.

Au trecut doi ani, am adus pe lume un băiețel pe care l-am adorat și l-am alintat cât am putut de mult. Întotdeauna am știut că totul va fi bine, iar visul meu de a avea trei băieței neapărat se va împlini.
Când Bogdan a atins vârsta de un an, am constatat că e timpul să mărim familia, atunci i-am spus soțului despre dorința mea cea mai mare. De când mă țin minte visez să iau un copil de la orfelinat,
sunt atâția micuți neajutorați, care zilnic îi așteaptă pe mama și tata, care au nevoie de un sprijin și nu mai pot de singurătate. Dar nu a fost să fie așa cum îmi imaginam această discuție. Eu, plină de entuziasm și energie, dar recunosc, cu o doză de frică i-am propus soțului ideea adopției unui copil.
Nu pot să redau în cuvinte prin ce momente am trecut, privirea lui plină de furie și mânie nu o voi uita niciodată. Mi-a zis un NU categoric. Cică suntem tineri și îi vom avea pe ai noștri, el nu înțelegea de ce trebuie să aducem acasă un copil străin, mai cu seamă că eu nu am probleme de sănătate și pot să mai nasc. I-am explicat cât de mult îmi doresc acest lucru, cât de mult am așteptat momentul să-i spun despre asta și... cât de mult m-a durut atunci când am ajuns să-i suport indiferența și indignarea.
Am sperat că mă va sprijini oricând, indiferent de situație și de greutăți.

            Timpul trecea, jumătate de an starea mea de spirit se putea lesne de catalogat la supărare și tristețe profundă. Dar, dincolo de asta, am rămas dezamăgită, având așteptări atât de mari,
niciodată nu mi-am imaginat că mă voi trezi într-o asemenea situație. El vedea totul, îl durea și în ochii lui citeam un regret enorm, un simț de vină și o dorință adâncă de a rezolva situația.

Și acum îmi amintesc când mi-a zis: „Bine, dacă asta te face fericită, atunci așa să fie.
Să mergem mâine la București la un orfelinat, să vedem unde ajungem cu toate astea”.
Atunci, mi-am dat seama că am alături un om minunat, iar visul meu încetul cu încetul devine realitate.
A doua zi, dis de dimineață am pornit la drum, locuiam la Craiova, astfel, drumul era lung.

Când am ajuns la casa de copii, jur, mi se rupea inima de durere. Atâția copii se uitau la noi, îndurerați,
în ochii fiecăruia se vedea speranța că am venit după ei, că în sfârșit fericirea le-a bătut la ușă,
că în fața lor stă mama și tata. Până și soțul, chiar dacă încerca să ascundă, era destul de afectat de tabloul din fața sa.

            Deodată, de mine s-a apropiat un micuț, avea 3 ani, m-a privit atât de duios, entuziasmat și chiar undeva aveam impresia că mă admira. Deodată, mi-a zis: MAMA...

Cuvintele sunt de prisos. Îl chema Daniel, era un băiețel care trăia la orfelinat chiar de la naștere.
Mama îi murise la naștere, iar despre tată nu se știa nimic. Am decis că ăsta va fi copilul nostru.
Sigur, conform procedurii, îl vizitam des, cu timpul ne permitea să-l luăm acasă în weekend.
Vedeam cum soțul se schimbă pe zi ce trece, l-a îndrăgit pe Daniel ca pe fiul său biologic.
Bogdan era entuziasmat de noua companie, iar eu, eu nu mai aveam răbdare să se termine toată procedura de înfiere și în sfârșit să-l aducem acasă.

Timp de un an l-am adus acasă, i-am dat atât numele cât și toată dragostea și afecțiunea noastră.
Nu mai era nici o diferență între Daniel și Bogdan, ne mândream cu cei doi fii. Atât eu, cât și soțul,
am realizat că atunci când vine vorba de un copil, nu are nici o importanță dacă l-ai născut și conceput tu sau altcineva. Părinte devii atunci câd ai grijă de acest copil, când îi oferi dragoste,
căldura familiei și un loc aparte pe acest pământ. Peste un an visul meu s-a împlinit,
am aflat că sunt însărcinată, eram în așteptarea celui de-al treilea fiu, peste nouă luni urmam să devin oficial, cea mai fericită femeie din lume.

Luptați pentru visele voastre și cel mai important... dacă aveți posibilitatea,
dăruiți familie celor care merită asta mai mult ca oricine – COPIII!



Autor: Alina Deleanu


Ți-a plăcut articolul? Apasa like sau povestește-le prietenilor tăi!
Tag-uri la articol:
Comentarii
  1. 14 decembrie 2016 20:41
    Adevărat, mama e cea care desigur dă naștere unui copil, dar mamă este și aceea care educă și iubește un copil străin la fel de mult de parcă ar fi al ei, biologic. Mamă devii, iar copilul se poate naște și în inima ta!
  2. 16 decembrie 2016 11:18
    Am avut si eu o astfel de experienta, e ceva foarte frumos. De la inceput mi-a fost tare greu, mai mult, soțul insista sa o ducem înapoi la orfelinat, am fost categoric împotrivă. Acum totul este bine, Amelia e o fetiță minunată și s-a adaptat în familia noastră. 
Adaugă comentarii
Adaugă un comentariu
Nume și Prenume:
         
Poștă electronică:
Articole similare:
23.12.2016
Miruna este o fetiță de 5 ani. Soarta nu a fost prea blândă cu ea. De la vârsta de 2 ani și-a pierdut părinții, rudele și bunicii au refuzat să o crească.
14.12.2016
Familia depinde de doi, de respect, răbdare și încredere. E mai ușor să divorțezi decât să rezolvi problema, dar calea spre fericire e întotdeauna mai grea.
01.12.2016
Fiecare din noi își prețuiește familia, uneori nu ne putem imagina viața fără aceste persoane, care ne-au oferit totul, atât din punct de vedere material cât și sentimental.
24.11.2016
Motivația reprezintă motorul acțiunii umane. În spatele oricărui comportament stă o motivație. Încă de mici, suntem periodic motivați pentru a face ceva.
22.11.2016
Încrederea nu este altceva decât garantul dragostei și siguranței într-o relație. E starea ce definește respectul unuia față de celălalt.
14.11.2016
Cea mai mare bogăție din această lume sunt copiii, mai mare decât toți banii din lume și toată puterea de pe pământ.
11.11.2016
Infertilitatea este o boală cumplită care iți poate lua totul, dar nu și speranța, care te va motiva să lupți și să cîștigi.
03.11.2016
Ciudat sentiment de spaimă. Timpul închis bine între pereți. Nimeni nu-l agită. Tu stai în colț și-l primești. Nu miști deloc. Uite-l cum stă. Are culoare galbenă. E al tău.
все шаблоны для dle на сайте шаблоны dle 11.2 скачать
Alege fundal