Familia noastră cea de toate zilele

14.12.2016
0
84
Familia noastră cea de toate zilele

Libertatea absolută se câștigă prin dragoste.
Căci doar dragostea îl eliberează pe om de natura sa, alungând fiara și demonul.
Mircea Eliade






Noaptea soarele se odihneşte. Razele lui rămân oricum întinse, doar că el e prea departe ca să se trezească. Așadar, există o rază de veghe care se tot uită spre orizont să vadă dacă n-a venit încă ziua cea mult aşteptată; anume ea trebuie să-l anunţe pe Soarele cel măreţ: Tată, e zori de ziuă, luminează-ne și încălzește sufletele noastre!„. Stăteam întinși cu toții pe podea. “Un fel de yoga„, zicea mama, “Jocul acesta ne ajută sǎ ne destindem, mes enfants (copiii mei)„. Zis şi făcut. Scopul, după înţelesul meu, era să facem un soare cu mai multe raze. Mama desena un cerc, care era soarele, iar noi, eu, tata şi Ionela, eram razele. Fiecare dintre noi trebuia să exercite rolul razei care veghează, să se întindă cât poate până va vedea ziua, apoi să revină la poziţia iniţială şi să trimită vestea celui din stânga sa, așijderea razei de soare adevărate, care pătrunde dimineaţa prin geam şi ne alintă, ne mângâie ca un foc sacru în ziua de Paşte. Mama era ca un soare adevărat, ne cuprindea aşa de tare, încât sângele urca în obraji şi simţeam căldura la propriu. Ne iubea mult şi noi ştiam de acest lucru, niciodată nu duceam lipsă de nimic, când mama era lângă noi, era greu de imaginat acele mici goluri care uneori iți șoptesc că ceva nu-ţi ajunge şi de care se plâng adesea copiii, dar şi maturii, precum că nu ai fi împlinit sau că te-ai crede “singur pe lume„, pentru că lumea se află în defensivă cu tine. Bănuiesc ea avea mai multă nevoie de relaxare, decât noi. Era încrezătoare în aceste activități, gesturi ce ne vor ajuta sa ne detensionăm si ne vor induce starea de calm, deci vor aduce implicit cu ele sănătatea. Cine știe, poate anume aşa reuşea să anticipeze ceea ce numim situaţie de stres? O fi, însă ceea de ce sunt sigură e că dragostea ei depășea orice dificultate, respira prin bătăile inimilor noastre, aşa şi a rămas pulsul ei în mine. Simt că fiicele sunt continuarea Coloanei Infinitului pe care mamele lor o clădesc în ele, coloana fără de sfârșit a brânciului etern.

E dimineaţă. Înainte să mă ridic din pat, fac un pic de “rejoue„ (joc de relaxare), cum zicea mama. Întind mâinile şi picioarele, ţin aşa 10 secunde. A se repeta de 5 ori.

Prislopul e un colțișor de rai care nu duce dorul oamenilor. Toată România l-a slăvit şi toate ţările l-au cunoscut, numai eu nu l-am cunoscut, vorba lui Mihai Eminescu în “Pe lângă plopii fără soţ„. E ceva greu de explicat ceea ce se întâmplă aici cu pelerinii, inclusiv şi fazele metamorfozării prin care aceștia trec, toţi se duc cu bucurie, dar se întorc cu ochii înrourați și adânci de parcă au văzut ceea ce un om de până la venire nu ar fi putut vedea. Ochii joacă în lacrimi care nu curg, ci picură într-o mare de iubire, o mare de durere și o mare cumpătare. Multe povești tămăduitoare am auzit de la cei care au vizitat mormântul lui Arsenie Boca, multe cărţi am citit despre viaţa şi minunile lui, dar oricum eram prizoniera ideilor savante, într-o veşnică dezbatere raţională şi care mă limitau în convorbirile mele “literare„ cu inima. Dacă înainte credeam cu înverşunare că eram liberă, acum nu m-aş pune pieziș pentru libertate. Atunci când eşti prins în capcană gândurilor ce se ceartă între ele ca avocații la ședința de judecată, simți că urmează să primești o sentință ce te va urmări oriunde, fără s-o alegi tu singur sau să ai vreo influenţă asupra ei.

Alături de mine s-a aşezat o femeie mignonă. După ce se sălutase, încercam o uşoară dominare din partea ei. Aşa suplă cum era, ocupa mult prea mult spaţiu. Simţeam că se aşezase peste mine, deşi era alături. Continuam să privesc diaporama naturii.
-Tu ce-ai pățit? Întrebă ea cu voce abia desluşită. Eu tac, însă răspunde mintea mea: “Oare neapărat ar trebui să păţesc ceva ca să ajung să fac popasuri duhovniceşti? Cu siguranţă nu ştie că medicul narcolog, din dorinţa lui mare de a trata bolnavii, ia şi el nişte droguri să ştie cum e cu halucinaţia„.
-Eşti căsătorită? Ai copii?
-N-am nimic.
-Totul va fi bine! Dacă ai dragoste în suflet, vei avea de toate. Important să nu fie o dragoste gândită şi organizată, ci una primită ca pe un dar de mare preţ de la Bunul nostru Dumnezeu, atunci dragostea va da roade, şi doar atunci ne vom bucura de ele. Noi am fost două surori în familie, am trăit foarte greu; tata era alcoolic, iar mama... mama sărmănica de ea lucra la trei posturi de muncă, trebuia să ne crească de una singură, unde mai pui că-l avea şi pe tata, nu l-a gonit de acasă, îngrijea de el, chiar daca era scârbos de plângea Paradisul. Adina, sora mea mai mare, voia să se facă pictoriţă, mama nu era să învestească bani şi emoţii, dacă nu avea fetiţa ei talent. Eu, neavând niciunul, cel puţin din acelea care se arată de obicei la o vârstă fragedă, am rămas alături de mama. Mare şcoală n-am făcut, doar gimnaziul, opt clase şi atât. Atunci mă mai tulburam şi eu din când în când, mai venea Adina pe-acasă şi mă zburătuiam cu ea, aveam idei, voiam ba una, ba alta, mai auzeam câte ceva tentant despre viața la oraș... acum însă e altfel, sunt fericită că l-am cunoscut pe Dumnezeu mai devreme decât se întâmplă s-o facem după rânduiala profetică. Am avut o viață stabilă, cumpătată și toate astea datorită faptului că nu m-am dus nicăieri în lume unde m-aș fi pomenit faţă-n faţă cu situaţiile care te fac să cazi ca luciferii.
-Şi atunci, ce aţi păţit de mergeţi la Prislop?! Linişte.
-Dumneata ai spus aşa, nu eu..., pe cât eram de “tranquille (liniştită)„, pe atât de încurcată. Replica mea mă făcuse la sigur să roşesc, nu ştiu de ce i-am zis asta, îmi venise pe limbă înainte să gândesc.
-Interesantă sunteți... mă scuzați, cum vă spune?
-Ana.
-Interesantă sunteți Ana, apropo, aveți un nume foarte frumos, tot timpul e pomenit în biserici, de rând cu Ioachim. Zâmbetul ei plăcut mă încuraja. Să-mi fi răspuns cu aceeași notă peiorativă ca și mine, nu era sa mă simt atât de reconfortant cum mă simțeam în acel moment.
-Să știi că oamenii sunt fericiți nu numai atunci când sunt bine în sinea lor, dar şi atunci când familia lor este fericită, când oamenii din jurul lor sunt fericiţi. Citisem într-o carte despre părintele Arsenie Boca, scrisă de către preotul Ioan Peană, nişte predici pe care le-am găsit destul de actuale; precum că toate ciudăţeniile sunt îmbrăţişate, salutate cu entuziasm, dacă vin în numele modei. Moda e o stăpână neândurătoare, femeia și bărbatul sunt supuşii ei. Ea caută în mândria omului şi acesta devine sclav. Ori, beţivul nu începe prin a se lăsa dus de gusturile “prietenilor„ lui, ca să devină cu vremea rob al beţiei? Să nu rămână cumva în urma lor. Şi din deșertăciune în deșertăciune, viața se scurge fără niciun rost. Păzea de această rânduială! Câte mai sunt astăzi familii care înțeleg că unirea lor e slujire? Unde este smerenie și slujire, este iubire. Bărbatul astăzi caută în femeie satisfacerea poftelor lui egoiste, o tratează ca pe un instrument de plăcere. Femeia nu vede în soțul ei un tovarăș de viață, ci un robot obligat să-i împlinească toate capriciile, toate gusturile, indiferent de posibilităţi. Egolatria asta în familie e mare boală, e hoaţa sufletelor. Prietenia este un contract de satisfacere a intereselor, familia se întemeiază pe acelaşi tip de contract. Mai nou, copiii care încă nu s-au născut, deja sunt niște păpușele de jucat care nu vor face decât să umple golul din casa contractanţilor. -E bine spus ceea ce spuneţi, dar asta nu e o noutate. Proverbele sunt nişte aforisme vechi, care spun adevăruri istorice. Mama mea, profesoară de limba franceză, îmi tot spunea să iau seama la prieteni, chipurile “Les bons comptes, font les bons amis„ (conturile bune fac prieteni buni).
Ah, Ană, Ană... De-ar fi doar prietenii. Sora mea Adina s-a căsătorit c-un belgian, tot pentru o viaţă mai bună. N-a dus o copilărie strălucită, visa şi ea la o viaţă dulce peste hotrele României. Da, sunt bogaţi, nu zic, dar nu este fericită. Noi foarte des comunicăm prin telefon şi tot îmi spune, şi-mi spune, iar sufletul meu se tot amărăşte şi se amărăşte. Înțelegi, viața noastră poate izvorî doar dacă își are începutul în iubire, o iubire neprefăcută și negândită. Toți vor să fie iubiţi, toţi visează la o familie fericită, împlinită, însă nu toţi ajung să guste din această apă, nu pentru că nu ar iubi, ba da, ei iubesc şi pot iubi, problema e că nu recunosc acest izvor. Atâta timp cât nu ştii de unde vine apa pe care o beai, eşti tot timpul însetat şi-ţi faci rezerve, ia să-mi fac eu mai multe legături, că dacă nu-mi iese o relaţie, trebuie să am de rezervă altele, dacă nu mă împac cu un om, nu e sfârşitul lumii, voi găsi eu altul. Greşit! Dacă ai conştientiza măcar pentru o clipă de unde vine izvorul, vei înţelege că iubirea pe care o porţi nu este actul tău de iubire, ci unul dăruit, noi însă trebuie să fim iconomii care primim şi dăruim. Atunci când gândeşti că eşti creatorul şi izvorul, rămâi până la urmă epuizat şi sec, fiindcă nu ştii cum să trăieşti în această ecuaţie. Oamenii se complică tot timpul, dar în realitate ecuaţia este foarte simplă, trebuie să recunoşti pentru tine însuţi că fără dragostea nemărginită a Domnului nostru şi fără puterea lui, nu faci nimic în viaţa asta, nici familie, nici copii, nici carieră, nimic. Adina n-a vrut să facă un copil cu soţul ei, ca sa nu repete genele tatei, deci au căutat o donatoare de ovule. Această cădere n-a venit de una singură: de frică să nu piardă copilul în faţa “iubitului„ ei soţ, a hotărât să apeleze la banca de spermă din Belgia. Deci, uite un copil la comandă care va veni pe lume deja din lipsă de dragoste, din frică, din neâncredere. Pe toate le înţeleg, e una când nu poţi fizic să concepi un copil, dar când ai toate pârghiile pământeşti şi cereşti, de ce te-ai împotrivi? Aşa e omul, având de toate, trebuie sa inventeze ceva ca să se cârtească un pic, altfel nu are stare. După cum vezi, dragă Ană, am pentru ce să mă rog. Dacă eşti tată şi soţ? Arată soţiei tale înţelegere şi iubire şi ea nu va alerga la bancă să cumpere “material procreativ„, dar va simţi dragostea ta şi va şti că niciodată nu-i vei reproşa ceva sau să umbli cu șantajări psihologice. Eşti soţie și mamă? Arată soţului tău iubire şi devotament, fă din căminul tău o oază de pace, de bunăstare şi fericire pentru toţi, să nu simtă el că doar banii lui te ţine alături. În aceste condiţii de viaţă, când realizezi că dragostea este singurul tău dar pe care Dumnezeu ţi l-a dat inimii din rai, vei iubi necondiţionat, fără să ştii anume pentru ce iubeşti, vor urma şi alte daruri. Îţi va încredinţa un copil, fiindcă va şti că doar prin iubire vei ajunge să fii prietenul cel mai bun al copilului tău, nu prin frică. Dacă nu vei avea acest copil, vei avea alte alinări, important să nu ajungi de nimic doar pentru că nu ţi-ai realizat un capriciu sau nu ţi-ai îndeplinit un scop. Aceasta nu înseamnă că dacă ne comportăm bine, primim daruri, dar dacă nu, nu. Dumnezeu se retrage de acolo unde nu este loc pentru El. Omul ramâne cârmuitor corabiei sale. Unii vor ajunge la mal, dar cum? Prin mijloace machiavelice. Divinitatea nu recunoaşte aceste fiinţe, nu pentru că nu i-ar fi milă, ci pentru că din dragoste nu va îngrădi libertatea lor de alegere. Să ne ajute Domnul să scăpăm de egolatrie şi să fim uniţi cu oamenii de lângă noi, nu prin monede, interes şi siguranţă, ci prin sintagma “cine conduce, slujeşte„.

-Doamnă, cum vă numiţi?
-Maria.
-Îmi pare bine, Maria, mai avem mult până la Prislop?
-Nu, încă un sfert de oră.
-Nu am ce să vă povestesc, dar aş putea să vă recit nişte versuri, prin ele am învăţat şi eu ceva ce nu este străin sufletelor noastre:

Când ţi se pare atât de greu,
S-asculţi cum lumea te bârfeşte.
Atunci, ascultă sfatul meu... Zâmbeşte!
Şi când cel ce-l iubeşti curat
Nepăsător te părăseşte,
Nu uita că e îngâmfat... Zâmbește!

Păstrează-mă în ochii tăi
Să fiu mereu cu tine.
Azi te iubesc mai mult ca ieri.
Şi mai puţin ca mâine.
Şi dacă totuşi mă iubeşti.
Păstrează-mi amintirea.
Şi nu uita că într-o zi
Ţi-am dăruit IUBIREA!
Poezie de Ion Minulescu.

-Mai avem 5 minute, spuse-n şoaptă Maria.
-Mai zic ceva de Adrian Păunescu:


Îmi trăiesc nevrozele de-a rândul,
Mă complac în fiece prăpăd,
Mă gândesc mereu la ce nu văd,
Cel mai greu de stăpânit e gândul.


Chipul tău în mintea mea purtându-l,
Cu iluzii moarte mă îmbăt,
Nu te pot aduce îndărăt,
Între noi s-a aşezat pământul.


Doamne, ia-mi pe restul vieţii, gândul.


-Frumos. Eu zic să citeşi şi Cărărea Împărăţiei, de Arsenie Boca, nu vei regreta.
-Am ajuns?
-Aproape! Mai avem de mers pe jos până ajungem la mănăstire; Vreai să-ţi cânt ceva, dragă Ană? Zic eu că n-am talent, dar parcă mă cheamă la cântat: “Doamne, mântuuuieeeşteee pe cei bineeeecredincioşi... aaaaa....aaaaaa„.


Autor: Ana Druță


Ți-a plăcut articolul? Apasa like sau povestește-le prietenilor tăi!
Tag-uri la articol:
Comentarii
Adaugă comentarii
Adaugă un comentariu
Nume și Prenume:
         
Poștă electronică:
Articole similare:
14.12.2016
Viața este prea scurtă pentru a o pierde în rutină. Timp niciodată nu este suficient, de aceea el trebuie folosit cu vigilență și chibzuință. Nimic nu poate fi mai important decât căsnicia ta.
14.12.2016
Luptați pentru visele voastre și, cel mai important... dacă aveți posibilitatea, dăruiți familie celor care merită asta mai mult ca oricine – COPIII!
14.12.2016
Familia depinde de doi, de respect, răbdare și încredere. E mai ușor să divorțezi decât să rezolvi problema, dar calea spre fericire e întotdeauna mai grea.
01.12.2016
Fiecare din noi își prețuiește familia, uneori nu ne putem imagina viața fără aceste persoane, care ne-au oferit totul, atât din punct de vedere material cât și sentimental.
21.11.2016
Moare satul, mor obiceiurile, ceea ce va duce la moartea naţiunii.
14.11.2016
A suferi de infertilitate, înseamnă să trăiești pe aceelași Pământ și să nu vezi soarele. Pentru că un copil este asemenea unui soare care îți luminează viața și ți-o face cu sens.
11.11.2016
Capacitatea de a suporta singurătatea și de a primi plăcere datorită ei este un dar măreț.
07.11.2016
Bătea cu prudență din aripi spre vitralii cu halebarde și trandafiri de pe frunze lunecau desenele papilare ale tuturor generațiilor.
все шаблоны для dle на сайте шаблоны dle 11.2 скачать
Alege fundal